VIDEO – Premierul anunță înființarea Agenției române pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor: „E o decizie pe care o aşteaptă de mult timp mediul de afaceri”

Publicat: 28/10/2022, 12:05
Actualizat: 28/10/2022, 12:53

Guvernul va înființa Agenția română pentru Investiții Străine și Promovarea Exporturilor, a anunțat, vineri, înainte de ședința Executivului, premierul Nicolae Ciucă. 

„Avem pe agendă o decizie cât se poate de importantă, o decizie pe care o aşteaptă de mult timp mediul de afaceri. La întâlnirea pe care am avut-o cu oamenii de afaceri din Belgia şi din România prezenţi în Belgia s-a discutat acest subiect al deschiderii pe care Guvernul o manifestă faţă de mediul de afaceri şi investitori şi aşteptările pe care aceştia le au de la noi în sensul în care să continuăm să fundamentăm tot ceea ce înseamnă măsurile economice şi fiscale pentru a facilita investiţiile în România, precum şi organizarea structurală, să putem să avem un proiect care să poată să asigure coordonarea şi comunicarea cu mediul de afaceri. Acest proiect se va numi începând de astăzi Agenţia Română pentru Investiţii Străine şi Promovarea Exporturilor.

Este o structură pe care va trebui să o încadrăm cu resursa umană competentă. Este o structură căreia trebuie să-i asigurăm cadrul procedural de funcţionare astfel încât să fie cât se poate de deschisă, cât se poate de eficientă în ceea ce înseamnă, aşa cum rezultă şi din denumire, promovarea exporturilor româneşti şi facilitarea investiţiilor străine în ţara noastră”, a spus premierul, la începutul şedinţei de Guvern de vineri.

Conform ordinii de zi a şedinţei de Guvern, se va aproba un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului.

Vă recomandăm să citiți și:

Ședință de Guvern: Ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil și creşterea numărului şcolilor incluse în programul-pilot de acordare a unui suport alimentar, pe ordinea de zi

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Câștigă 200 de lei doar în câteva minute! Ciprian a dat lovitura cu o afacere...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre reluarea procesului în care este judecat Vlad Pascu: „Lucrurile...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
S-a stins marele actor al României. Drum lin, maestre! Nu te vom uita niciodată
România se scufundă economic. Românii vor simți în buzunar
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Monica Anghel a slăbit 40 de kilograme! Cântăreaţa, motivul din spatele acestei schimbări radicale: "Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
O operațiune riscantă în Primul Război Mondial. Manifeste cărate sub salteaua primului ministru
×